Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

usa evacuare jumbo 1Un ploieştean susţine că a surprins o situaţie alarmantă la magazinul Jumbo situat la ieşirea din municipiu spre Târgovişe, reclamând că uşile de evacuare în caz de urgenţă stau legate! Omul a transmis şi câteva fotografii, în care se vede că uşile de la una dintre ieşirile de urgenţă din hipermarket sunt prinse cu o brăţară din plastic, mai cunoscută, în termeni uzuali, ca "şoarece" sau "arici".

Am luat legătura cu reprezentanţii Jumbo Ploieşti, telefonând la numărul de call-center al magazinului, de unde am fost redirecţionaţi la directorul de magazin, responsabilul cu care am stat de vorbă afirmând că, în viziunea sa, reclamaţia este neîntemeiată şi că ieşirea în caz de urgenţă nu a fost blocată în niciun fel, adăugând că în acest moment se şi derulează un control al ISU Prahova pe tema securităţii în situaţii de urgenţă la care nu s-au găsit nereguli şi indicând că persoana care a reclamat problema este rău-intenţionată.

Fotografiile primite indică, însă, altceva. Dincolo de potenţialul grav al unei situaţii de acest gen, dacă putem să glumim pe această temă, partea bună, indiferent pe cine alegeţi să credeţi, este că în magazin se comercializează şi foarfece sau cuţite, care, la nevoie, s-ar putea dovedi utile...

Pentru a semnala situații întâlnite sau alte puncte de vedere - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

usa evacuare jumbo 2

Back To Top