Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Spitalele și cabinetele medicale din județ au fost amendate, în 2017, cu aproape 40.000 de lei, și avertizate de zeci de ori de autorități, cu privire la neregulile descoperite în timpul controalelor de rutină, precizează Direcția de Sănătate Publică Prahova într-un raport prezentat prefectului.

În documentul citat, oficialii Direcției de Sănătate Publică Prahova se referă la 51 de amenzi aplicate în 2017 unităților sanitare din județ, dintre care 26, în valoare de 19.200 de lei, în cazul neregulilor depistate în spitale. Rezultă o medie a amenzilor de  nici 750 de lei. Restul, în valoare de 17.400 de lei, reprezintă amenzi pentru alte unități sanitare (cabinete medicale, laboratoare etc.) De asemenea, inspectorii DSP au aplicat și 67 de avertismente, aproape o treime tot în cazul unităților sanitare cu paturi.

Același bilanț arată, însă, că pe parcursul anului trecut, la nivelul Direcției au fost înregistrate numai cinci sesizări, toate privind activitatea sau condițiile din spitale. În total, DSP prahova a efectuat, în 2017, 189 de controale în cabinete medicale, laboratoare, centre da radiologie și imagistică și unități de îngrijire la domiciliu și 386 în spitale, cele mai multe (275) vizând ambulatoriile și numai 43 pe secții. De asemenea, au fost făcute 24 de controale integrale în spitale în spitale. În același bilanț, însă, DSP raportează 0 controale în spitale pe infecții nosocomiale.

Verificările efectuate, în 2017, în unitățile sanitare cu paturi au vizat, printre altele, condiţiile necesare pentru asigurarea calităţii activităţii medicale desfăşurate în spital; respectarea condiţiilor pentru asigurarea calităţii actului medical; verificarea respectării normativelor în vigoare privind: programul de muncă pe categorii de personal, încadrarea de către spitale a numărului optim de personal, în funcţie de atribuţiile acreditate ale spitalului şi serviciile de sănătate contractate; verificarea modului de organizare în vederea asigurării asistenţei medicale în situaţii de dezastre, atacuri teroriste, război, conflicte sociale şi alte situaţii de criză.

La nivelul judetului Prahova exista 364 cabinete medicale individuale ale medicilor de familie, 89 de ambulatorii de specialități clinice (C.M.I., centre medicale, ambulatorii din spitale), 451 de cabinete medicale de medicină dentară, 33 de laboratoare de analize medicale, 18 furnizori de servicii medicale de recuperare, medicină fizică și balneologie, 10 furnizori îngrijiri medicale la domiciliu și 25 de unități sanitare cu paturi, dintre care opt private.

Foto ilustrație

Back To Top