Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

alunecare teren scorteniConducerea Prefecturii Prahova a anunţat că a primit primele rapoarte întocmite de comisiile mixte care au făcut verificări în urma alunecărilor de teren şi inundaţiilor din ultimele săptămâni, precizând că activitatea de verificare continuă şi în această săptămână. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii s-au deplasat până acum în mai multe localităţi afectate de calamităţi, una dintre cele mai grave situaţii fiind la Scorţeni, comună unde două case au fost grav afectate şi sunt pe punctul de fi luate cu totul de pământ.

Potrivit informaţiilor transmise de prefectul judeţului, Mădălina Lupea, comisiile mixte - din care mai fac parte şi reprezentanţi ai primăriilor, Consiliului Judeţean şi, la nevoie, ai Apelor Române - au realizat deja rapoartele privind calamităţile din opt localităţi, transmiţând şi liste de recomandări pentru autorităţile locale. Până acum, au fost realizate rapoarte pentru alunecările reactivate în localităţile Ceptura (DJ 102N), Boldeşti Scăeni (zona Seciu), Drajna (satul Cătunu), Plopu (satul Gâlmeia), Gornet (DC 44), Valea Călugărească (pod DN 1B), Telega (DC 133) şi Scorţeni (strada Plaiului), în acest ultimo caz fiind afectate două case, în care locuiesc şapte persoane, imobilele având structura de rezistenţă grav afectată şi fiind în pericol de prăbuşire. Primăria Scorţeni a anunţat că îi poate caza temporar pe aceşti oameni la căminul cultural, având inclusive posibilitatea de a le aloca două loturi de teren, într-o zonă mai sigură, unde să-şi construiască alte locuinţe. În ciuda pericolului real, cel puţin două dintre cele şapte persoane  au anunţat răspicat că nu doresc evacuarea.

În ultima perioadă au mai fost transmise solicitări şi din comunele Şotrile, Aluniş, Salcia, Predeal Sărari, Dumbrava, Ceraşu, Ariceştii Zeletin şi Râfov şi oraşul Boldeşti-Scăeni, comisiile urmând să prezinte în scurt timp rapoartele. În paralel, se fac verificări şi la Boldeşti Grădiştea, Drăgăneşti şi Urlaţi, unde s-au raportat probleme la terenurile agricole din cauza inundaţiilor.

Back To Top