Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri locale

Inițiatorii proiectului "Stop Poluării Orașului Ploiești" au reușit să încheie protocolul "Ploiești Verde" și își propun ca, de azi încolo, să transforme radical municipiul.

 

"După 3 ani de activism civic, inițiativa #StopPoluăriiOrașuluiPloiești se concretizează în protocolul #PloieștiVerde ce aduce împreună Primăria Municipiului Ploiești și ONG-urile de mediu.

Scopul nostru este să înverzim orașul prin plantări de copaci, să înconjurăm Municipiul Ploiești cu păduri, să umbrim străzile și să plantăm pomi pe fiecare bucățică de teren viran aflat în administrarea Primăriei și apoi să încheiem protocoale cu școli, spitale, alte instituții publice și private, pentru a acoperi cu copaci orice bucățică de spațiu verde ce se pretează la acest demers.

Primul pas: Primăria ne-a oferit un spațiu în Parcul Municipal Vest în care să plantăm primii 300 copaci", au transmis inițiatorii campaniei.

Planurile lor sunt, însă, mult mai ambițioase. "Pe măsură ce vom câștiga experiență și se vor alătura voluntari și sponsori vom accelera plantările având drept obiectiv ca până în 2050 Ploieștiul să devină un oraș verde din toate punctele de vedere: acoperire cu copaci, preselectare totală a deșeurilor menajere, înnoirea parcului auto, reciclare deșeuri, etc."

Mai mult, acești au anunțat oficial că "Ploieștiul lansează #ProvocareaVerde și celorlalte municipii ale țării".

Back To Top