Categorie: Știri locale

O cunoscută tradiție de Bobotează, specifică localității prahovene Pietroșani, nu va mai fi respectată anul acesta, din cauza măsurilor impuse în contextul pandemiei.

 

Primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi, a anunțat că Botezul Cailor nu va mai avea loc, anul acesta.

„În conformitate cu art. 1 al Hotărârii De Guvern nr.1065 din 2020 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise.

În consecință, evenimentul ce are o tradiție foarte veche în satul Pietroșani, de Bobotează, botezul cailor și obișnuitele întreceri hipice desfășurate pe islazul acestui sat, nu mai pot avea loc”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, la data de 3 ianuarie, în comună erau 33 de persoane în carantină sau bolnave:  17 în Pietroșani, 2 în Miroslăvești, 3 în Moara, 3 în Odăile, 6 în satul Puchenii Mari și una în Puchenii Moșneni. Primarul a făcut apel la locuitori, și de această data, să respecte restricțiile și măsurile de răspândire a coronavirusului.

Foto: Facebook/ Pietroșani, Prahova

Back To Top