untold blood network donare sange
Categorie: Știri locale

Ploieștiul va găzdui, în weekend, o nouă campanie de donare de sânge, a doua din acest an organizată în cadrul caravnei BLOOD NETWORK. Cei care vor răspunde apelului lansat de organizatori vor primi câte un bilet la ediția de anul viitor al UNTOLD.

UNTOLD va organiza în acest sfârșit de săptămână o ediție specială a caravanei Blood Network. Gazdă va fi Ploieștiul. Noua ediție se derulează după invitația transmisă Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, iar scopul inițiativei este de a trage încă un semnal de alarmă cu privire la nevoia de sânge cu care se confruntă zilnic toate spitalele din România.

Ploieștiul, orașul cu cei mai mulți donatori în campania BLOOD NETWORK

„UNTOLD va organiza în acest sfârșit de săptămână o ediție specială a caravanei Blood Network, la Ploiești. După campaniile de succes din ultimii ani, când locuitorii orașului Ploiești s-au dovedit cei mai numeroși participanți în cadrul Blood Network, Centrul de Transfuzii din Ploiești a lansat invitația reprezentanților UNTOLD de a organiza o ediție specială și în această toamnă. Scopul inițiativei este de a trage încă un semnal de alarmă cu privire la nevoia de sânge cu care se confruntă zilnic toate spitalele din România.

Toți cei care își doresc să doneze sânge și să salveze o viață o pot face în acest weekend, 13-14 noiembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești, în intervalul orar 8:00 – 14:00. Donatorii vor primi un bilet pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2022 și un tichet de cumpărături Kaufland în valoare de 100 de lei.

În acest an, Ploiești a fost orașul cu cei mai mulți participanți la caravana mobilă Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD. În două zile, peste 370 de persoane au donat 169 de litri de sânge și au ajutat 507 de semeni aflați în nevoie. Locuitorii din Ploiești sunt în clasamentul donării de sânge din România, cu 16.000 de donatori recurenți în fiecare an, potrivit datelor de la Centrul de Transfuzie Ploiești”, au transmis organizatorii.

VEZI ȘI: BLOOD NETWORK - 377 de persoane au donat sânge, la Ploiești

În 2021, Blood Network s-a desfășurat între 17 iulie și 5 septembrie în toate centrele de transfuzii din țară, iar caravana mobilă a ajuns în 11 orașe mari din România: București, Constanța, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea, Ploiești, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca. 894 de litri de sânge au fost recoltați de la aproape 2000 de donatori și 2682 de bolnavi au fost salvați, au mai transmis reprezentanții campaniei.

Back To Top