O căţărătoare a căzut câţiva metri în gol, în Râpa Zăpezii din Munţii Bucegi, după ce i s-a desprins un punct de sprijin al corzii. Femeia a fost coborâtă de salvamontişi, după o acţiune care a durat aproape nouă ore.
Acţiunea de salvare, derulată de Salvamont Buşteni, a avut loc sâmbătă, până aproape de miezul nopţii.
Căţărătoarea era experimentată, însă a "căzut câţiva metri pe Râpa Zăpezii după ce s-a desprins un punct de lansare în rapel. Pentru că a suferit mai multe traumatisme la cap şi la bazin, este nevoie de evacuare cu targa, operaţiune care va mai dura câteva ore de acum încolo", potrivit informaţiilor transmise iniţial de Serviciul Salvamont Buşteni.
Acţiunea de Bucegi s-a încheiat cu succes, aproape de miezul nopţii. "După aproape 9 ore de muncă, victima din Râpa Zăpezii a fost coborâtă cu bine şi preluată de un echipaj SMURD", a mai anunţat Serviciul Salvamont Buşteni.