dj 714 lemne
Categorie: Administraţie

Un tronson din DJ 714, drumul care asigură accesul în zona turistică Padina-Peștera, din Bucegi, a fost distrus de camioanele care transportă lemne. Situația a fost dezvăluită de conducerea CJ Dâmbovița, care a solicitat vinovaților să repare drumul județean și a anunțat și că va institui noi restricții.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat, săptămâna trecută, că o porțiune din DJ 714 este distrusă. Același drum a avut nevoie de intervenții majore, în cursul acestui an, din cauza viiturilor. De această dată, însă, natura nu a avut nicio vină.

“Muncim și investim bani pentru ca, la final, să constatăm că tot ceea ce am făcut a fost în zadar! Este și cazul drumului județean din munte, DJ 714, tronsonul dintre comuna Moroeni, sat Glod, și Zănoaga, porțiune de drum distrusă de camioanele exploatațiilor forestiere din zonă. Noi lucrăm să putem ține drumul deschis, acesta fiind cale de acces către Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina, iar alții nu țin cont de efortul nostru și de banii investiți. Nu au ținut cont că li s-a cerut să nu transforme în «depozit»drumul județean și nu au respectat restricțiile de circulație, fapt care a dus la distrugerea drumului”, a transmis Ștefan.

Președintele CJ Dâmbovița a le-a cerut celor vinovați să refacă drumul, pe cheltuiala lor. “Tot pe banii lor vor asigura și scurgerea apelor pluviale, afectată de camioanele pline ochi cu lemne care coboară din munte. Nu în ultimul rând, vreau să le mai aduc la cunoștință că, în perioada următoare, vom introduce noi restricții pe drumurile județene din munte”, a avertizat Corneliu Ștefan.

Restricții noi pe DJ 714, în weekend

“Până miercurea viitoare, 17 noiembrie, proprietarii amenajărilor silvice din cauza cărora nu se mai poate circula pe porțiuni întregi ale DJ 714 Glod – Sanatoriu Moroeni – Zănoaga trebuie să refacă drumul pe banii lor.  Echipele trimise în teren au dat și trei amenzi cu valoare totală de 15.000 de lei. Pe lângă aceste sancțiuni, am mai  decis intensificarea controalelor în zona exploatațiilor forestiere din munte, astfel încât mașinile care transportă lemne să nu mai folosească drumul DJ 714 în weekend-uri”, a anunțat, vineri, Corneliu Ștefan.

Zona Peștera-Padina, stațiune de interes național

Încă din 2018, Zona Peștera-Padina, din Munții Bucegi, este declarată stațiune turistică de interes național.

Back To Top