cod qr certificat verde covid
Categorie: Știri locale

Un tânăr a fost prins de polițiști că a intrat într-o agenție de pariuri din Ploiești folosind un cod QR alocat altei persoane.

Acesta a pretins, practic, că este vaccinat cu schemă completă, pentru a putea merge să parieze.

IJP Prahova: Dosar penal pentru fals în declarații

„Ieri, în jurul orei 10:30, în timp ce efectuau verificări privind respectarea prevederilor Lg. 55/2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au identificat în incinta unei agenții de pariuri sportive un tânăr care a prezentat un cod QR în vederea dovedirii faptului că este vaccinat cu schema completă de vaccinare, care în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că nu-i aparținea”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova în cursul zilei de marți.

Aceștia precizează că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, menționează sursa citată.

Ce este un cod QR?

Fiecare certificat verde are alocat un cod QR care este verificat la accesul în diferite spații, prin aplicații specifice. Acest cod arată dacă persoana în cauză este vaccinată anti-Covid, a trecut prin boală în ultimele șase luni sau are un test Covid antigen ori PCR negativ, nu mai vechi de 48, respectiv de 72 de ore. În funcție de aceste criterii, este permis accesul în spații precum magazine neesențiale, instituții publice etc, conform restricțiilor în vigoare.

VEZI ȘI: Cod QR asociat unui certificat de vaccinare pe numele Adolf Hitler, născut în 1900 - validat de aplicațiile oficiale din UE

Foto ilustrație (digi24.ro)

Back To Top