hidro prahova interventii sinaia
Categorie: Știri locale

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță oprirea distribuției apei potabile pentru aproximativ 2500 de abonaţi din orașul Sinaia, care locuiesc în zona centrală, precum şi în cartierele Izvor, Platou Izvor, 1 Mai şi Horia, Cloşca şi Crişan.

Măsura a fost luată în vederea remedierii unui defect accidental semnalat pe conducta de aducțiune Valea Dorului, dar şi a procesului de colmatare la Captarea Valea Rea, provocate de fenomenele meteo extreme din ultima perioadă.

“Societatea HIDRO PRAHOVA SA își cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat și dă asigurări că echipele de intervenție lucrează în prezent pentru remedierea situației. Potrivit primelor estimări, reluarea furnizării apei potabile către utilizatorii HIDRO PRAHOVA SA afectaţi se va putea realiza astăzi, 13 decembrie 2021, în jurul orei 14.00, după remedierea defectului accidental anunţat şi a colmatării de la Captarea Valea Rea”, au anunțat reprezentanții operatorului.

În ultimele 24 de ore, în Prahova, incluiv în stațiunile montane, au avut loc mai multe intervenții ca uramre a fenomenelor meto înregistrate.

VEZI ȘI: Noapte lungă pentru pompierii ISU Prahova, chemaţi să intervină pentru îndepărtarea unor stâlpi sau copaci căzuţi pe carosabil

Duminică după-amiază, ISU Prahova a anunțat că la Sinaia s-a produs și o surpare de mal, ca urmare a eroziunii malului pârâului Dorului, zona fiind monitorizată permanent de autorități, mai ales că fenomenul s-a produs la limita gardului, la o distanță de numai doi metri de locuințe. Reprezentanții ISU au menționat că nu s-a impus, deocamdată, evacuarea persoanelor.

Foto: Hidro Prahova

Back To Top