Categorie: Știri locale

Muzică de calitate, decor de poveste, oameni de excepție, gânduri și fapte pentru cei mai puțin norocoși. La Ploiești a fost bal, în adevăratul sens al cuvântului. Filarmonica a organizat, sâmbătă, cea de-a patra ediție a unuia dintre evenimentele culturale remarcabile ale municipiului.

Filarmonica «Paul Constantinescu» din Ploiești a organizat, sâmbătă, 18 decembrie, cea de-a patra ediție a Balului Filarmonicii. Evenimentul a fost găzduit de Palatul Culturii și a întrecut, din nou, toate așteptările, datorită programului artistic de înaltă ținută și a strălucirii care rareori mai îmbracă inițiativele zilelor noastre.

Balul Filarmonicii splendoare dincolo de ținutele invitaților și decorul de vis. Ne referim, aici, la componenta caritabilă a evenimentului. Creațiile mai multor artiști, inclusiv elevi de la Liceul de Artă, au fost scoase la licitație, sumele încasate urmând să le revină unor elevi cu situație materială precară de la Colegiul de Arte “Carmen Sylva” Ploiești.

Seara de gală a cuprins și un dineu ce a purtat semnătura unuia dintre cei mai cunoscuți chefi.

Mai presus de toate, Balul Filarmonicii a arătat, încă o dată, rolul extraordinar pe care Filarmonica Ploiești l-a dobândit, în ultimii ani, în comunitatea locală.

Echipa coordonată de directorul Vlad Mateescu a ajuns aici prin numeroasele proiecte de succes derulate și care, prin strălucire, inedit sau uneori doar prin simplitate au reușit să apropie tot mai mulți ploieșteni de ceea ce înseamnă cultură și frumos.

VEZI ȘI: Eveniment inedit la Ploiești Jazz Festival! Concert susținut simultan la Filarmonică și în Finlanda

Foto: Facebook/ Doru Gogulancea

Back To Top