- Scris de Ioana POPA
Echipaje ale ISU Prahova și reprezentanți ai autorităţilor se află, joi dimineață, la barajul Paltinu, pentru un exercițiu de amploare care pregătește eventuala intervenție în cazul fisurării construcției, la un cutremur de magnitudine însemnată.
Spitalele și cabinetele medicale din județ au fost amendate, în 2017, cu aproape 40.000 de lei, și avertizate de zeci de ori de autorități, cu privire la neregulile descoperite în timpul controalelor de rutină, precizează Direcția de Sănătate Publică Prahova într-un raport prezentat prefectului.
Precipitaţiile căzute în ultimele zile în Prahova au cauzat probleme mari în 17 localităţi din judeţ, în 11 dintre acestea ducând la reactivarea unor alunecări de teren, iar în celelalte şase cauzând inundarea unor terenuri. O situaţie foarte gravă este în comuna Scorţeni, unde două case sunt pe punctul de a se dărâma după ce pământul a început s-o ia la vale.
Un ploieştean susţine că a surprins o situaţie alarmantă la magazinul Jumbo situat la ieşirea din municipiu spre Târgovişe, reclamând că uşile de evacuare în caz de urgenţă stau legate! Omul a transmis şi câteva fotografii, în care se vede că uşile de la una dintre ieşirile de urgenţă din hipermarket sunt prinse cu o brăţară din plastic, mai cunoscută, în termeni uzuali, ca "şoarece" sau "arici".
Traficul rutier pe Drumul Naţional 1, pe tronsonul din zona de nord a judeţului Prahova, se desfăşoară cu mare dificultate duminică dimineaţă. Pe lângă valorile de trafic uşor crescute pe Valea Prahovei faţă de cele dintr-o zi lucrătoare, sunt mari probleme din cauza precipitaţiilor puternice. Poliţia Rutieră a anunţat că la Sinaia, Buşteni şi Azuga plouă torenţial.
Scandal în zona de vest a municipiului Ploieşti, după ce angajaţii de la Servicii de Gospodărire Urbană au venit pentru a toaleta mai mulţi copaci, dar au uitat să facă şi curăţenie în urma lor. Un ploieştean ne-a sesizat faptul că lucrătorii SGU au lăsat în urmă mai multe maldăre de crengi şi gunoaie, care nu au fost ridicate zile întregi nici de reprezentanţii societăţii, nici de firma de salubritate. Cititorul Actualitatea Prahoveană ne-a povestit că grămezile de gunoaie au blocat şi mai multe locuri de parcare din zonă.
Tragedie într-o familie din Poiana Ţapului! Un bărbat în vârstă de 54 de ani din localitate a murit, sâmbătă noapte, după ce a fost lovit de tren, în zona staţiei CFR. Poliţia bănuieşte că ar fi fost vorba despre o sinucidere.
Două fete din Ploiești, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, sunt căutate de Poliție, după ce familia a alertat populația fiindă adolescentele au plecat de la domiciliu și nu s-au mai întors.
O femeie din comuna prahoveană Puchenii Mari a sesizat vineri seară dispariţia de acasă a fetei sale în vârstă de 12 ani, povestind că minora a plecat la școală în cursul zilei, dar nu a mai revenit acasă. Sesizarea a fost depusă vineri, în jurul orei 20.30, la Secția de Poliție Rurala nr. 9 Puchenii Mari. Poliţiştii au început imediat căutările, iar sâmbătă la prânz au anunţat că fata a fost găsită, nevătămată.