- Scris de Ioana POPA
O femeie și două fete au fost recuperate de pe platoul Bucegi azi-noapte, în jurul orei 23.00, de jandarmii montani sesizați de doi turiști care se întâlniseră cu ele pe drumul spre Piatra Arsă.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Societatea HIDRO PRAHOVA SA se confruntă în această perioadă cu un nivel extrem de ridicat al consumului de apă potabilă, pe un fond de secetă excesivă. În aceste condiții, reprezentanții companiei au anunțat că ar putea fi necesar ca, pe timp de noapte și parțial în anumite intervale din cursul zilei, societatea HIDRO PRAHOVA SA să introducă un program de distribuție, în scopul refacerii rezervelor de apă.
În ultimele 72 de ore, echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, polițiști locali, reprezentați ai Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, Direcției de Sănătate Publică Prahova și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au acţionat în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Timp de trei zile, peste 1.250 de forțe au fost angrenate în diverse acțiuni realizate la nivelul județului, preponderent în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun.