- Scris de Ioana POPA
Un adolescent de 16 ani, din Prahova, s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru trei infracțiuni la regimul rutier.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
23:20 Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DJ 101A, în localitatea Varnița, comuna Șirna. Din primele verificări ale poliției, un bărbat în vârstă de 25 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism pe sensul de mers Șirna către DN1A, ar fi observat târziu un tractor ce se afla staționat pe marginea părții carosabile și încercând să evite impactul cu acesta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu auto care circula din sens opus.
Promovabilitate de aproape 100%, la Evaluarea Națională, în rândul absolvenților de gimnaziu din Dumbrava care au susținut examenul din luna iunie. La admitere, potrivit datelor de la Ministerul Educației, vor participa 31 de candidați din comună, din care 15 cu medii peste 8.00.
Iuliana Dorina Mareș, primarul liberal al comunei Tătaru, a anunţat luni că va depune plângere penală pe motiv că a fost hărțuită de membrii PSD din localitate, în frunte cu persoană desemnată să candideze împotriva ei la alegerile locale din această toamnă. Într-un comunicat de presă transmis astăzi, PNL Prahova condamnă acţiunile de aici şi face un apel la decenţă.
BCCO ar fi preluat cercetările în privința accidentului de la Șirna, după ce ambii șoferi ar fi avut rezultate pozitive la testul drugtest, potrivit unor surse citate de observatorulph.ro.