Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

zapadaPrecipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind prezente în cantități consistente și în cursul zilei de miercuri, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

"Din noaptea de luni spre marți, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a țării va ninge și vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi și la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marți și vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice și de sud-est, inclusiv Bucureștiul. Acestea vor fi însoțite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât și în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri și vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privința cantităților de precipitații este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios", a menționat Jurca.

Potrivit specialistului ANM, în intervalul cu ninsori, valorile termice vor fi negative, iar spre sfârșitul săptămânii viitoare vor coborî până la -23 de grade Celsius, în estul Transilvaniei.

Foto> max-media.ro

Back To Top