Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Exilul de decenii al Regelui Mihai I s-a încheiat, iar Majestatea Sa, ajuns pentru totdeauna acasă, porneşte, sâmbătă, pe ultimul drum, către locul unde se va odihni pe veci.

 

Toate bisericile din România vor bate clopotele astăzi, la ora 12.30, când la Catedrala patriarhală va începe slujba de înmormântare pentru Regele Mihai I. Momentul se va repeta diseară, la 18.30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.
Este ziua în care MS Regele Mihai I, ultimul monarh al românilor, pleacă pe ultimul drum. Ceremoniile încep sâmbătă, la ora 10.25, când un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal, unde va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară.
Pe un afet de tun, urmat de un cortegiu funerar, sicriul va fi purtat, în cadrul unei procesiuni până la Catedrala Patriarhală, unde la ora 12.50 va începe slujba de înmormântare.
La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Majestatea Sa Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Pe drum, la Chitila (ora 14.51), Titu (ora 15.41) și Pitești (ora 16.46), Trenul Regal va face opriri, pentru ca, și aici, cei care doresc să-i aducă un omagiu Majestății Sale să o poată face, în această ultimă zi.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. Ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală este programată să înceapă la ora 18.40.

Back To Top