Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

ambasada suaAmbasada SUA a precizat, marți, prin purtătorul de cuvânt Donald L. Caroll, că nu comentează afirmațiile lui Rudolph Giuliani, apreciind totodată progersul înregistrat de România în combaterea corupției și constituirea unui "stat de drept eficient". Între timp, Ministerul român de Externe a comunicat că poziția exprimară de ambasadorul României, George Maior, cu privire la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, nu reprezintă poziția MAE.

Guvernul Statelor Unite ale Americii nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni americani, precizează purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Bucureşti, Donald L. Caroll, cu referire la scrisoarea pe care Rudolph Giuliani a transmis-o recent preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. "Vă sugerez să îl contactaţi pe domnul Giuliani pentru comentarii cu privire la declaraţiile prezentate ca fiind ale sale", se arată în răspunsul misiunii diplomatice la Bucureşti, transmis Agerpres.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA aminteşte declaraţia comună a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri europeni ai României, din 28 iunie, şi, în context, a subliniat că, "până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient". "Îi încurajăm pe români să continue pe această cale", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Oficialul american a mai arătat că Ambasada SUA urmăreşte ''cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală. ''Ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva unei serii de infracţiuni", precizează misiunea diplomatică.

Totodată, este evidenţiat aportul experţilor în această problemă.

"Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi al experţilor internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) al Consiliului Europei şi Comisia de la Veneţia", se mai arată în răspunsul semnat de purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, în urma punctului de vedere exprimat de ambasadorul României în SUA, George Maior, fost șef al SRI, cu privire la mesajul lui Rudolph Giuliani pentru Klaus Iohannis (VEZI DETALII), MAE român a precizat că "în România există voința politică necesară din partea Guvernului României și a Coaliției de Guvernământ de a garanta funcționarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democrații și combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupției".

"Domnul Ambasador George Maior a avut o poziție care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, și nu reprezintă poziția MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul național așa cum decurge el din consensul la nivel instituțional și să se abțină de la declarații publice de natură să afecteze negativ relațiile bilaterale cu alte state. Reamintim că liniile de acțiune ale ambasadorilor sunt agreate la nivelul instituțiilor din România și orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicații în Centrala MAE", a mai transmis Ministerul român al Afacerilor Externe.

Back To Top