Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

postare valcov asociatia romana psihiatrieAsociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie subliniază, ca urmare a postărilor lui Darius Vâlcov, aspectele ce ar trebui să facă obiectul unor verificări și solicită sancționarea celor responsabili de faptul că documente medicale confidențiale au apărut în spațiul public.

Reprezentanții asociației amintite se referă la "publicarea de către domnul Darius Vâlcov - consilier de stat al premierului României - pe pagina sa Facebook, a unui document medical confidenţial, precum şi a postării aferente referitoare la statusul mintal".

Potrivit unui comunicat transmis pe acest subiect, ARPP subliniază că "protecţia datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, în art. 8, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc. Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Astfel, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 actualizată, art. 16. reiterează că, (1) «Persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor». Prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs o gravă abatere nu doar din punct de vedere legal ci şi etic".

Reprezentanții ARPP mai argumentează că "utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de «sandilău», cu referire la persoana respectivă, reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român".

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie cere, pe această cale, anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate, dar şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi.

Back To Top