verificare acte politia de frontiera
Categorie: Știri naționale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Iași și medicii DSP Iaşi au depistat 12 români care au încercat să evite carantina folosind adeverințe false conform cărora ar fi avut Covid și s-ar fi vindecat.

Persoanele în cauză s-au prezentat, joi dimineață, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, într-un lot de 227 de pasageri care călătoriseră pe ruta Londra-Iaşi.

“În baza profilului de risc, în vederea depistării documentelor susceptibile a fi false, care ar atesta faptul că persoanele au fost confirmate anterior ca fiind infectate cu COVID-19, cu scopul de a nu fi introduse în carantină la intrarea în România, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi din Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Iași, împreună cu medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au organizat şi desfăşurat o acţiune comună. Astfel,  pe timpul verificărilor  au fost depistaţi 12 cetățeni români, cu  vârste cuprinse între  25 şi 40 de ani, domiciliaţi pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi şi Vaslui, care au prezentat adeverințe ce purtau însemnele autorităților engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de SARS CoV-2, documente ce s-au dovedit a fi false”, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Tariful pentru o adeverință Covid falsă 

Cei în cauză au declarat că au procurat documentele prezentate prin intermediul unor persoane pe care le cunosc, fiecare plătind fiecare suma de 30 de lire pentru documentele false care ar fi urmat să-i scutească de perioada de carantină.

În cauză au fost demarcate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals care implică pedepse de până la trei ani de închisoare.

Marea Britanie, una dintre țările din zona Roșie

Marea Britanie are, potrivit listei aprobate joi seară de CNSU, o incidență de 8,5 la mie și se află în zona roșie a teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat (VEZI DETALII). La sosirea în România, din aceste state, este impusă carantina, mai puțin în cazul copiilor sub 6 ani, a copiilor sub 16 ani cu test Covid negativ, a persoanelor vaccinate și a celor care au trecut prin boală, în ultimele luni.

Foto ilustrație: Poliția de Frontieră

Back To Top