accident lucian bode
Categorie: Știri naționale

Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General a clasat dosarul accidentului în care a fost implicat în toamna anului trecut fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Orban, Lucian Bode, actualul ministru demis al Internelor.

Surse citate de G4Media susţin că soluţia de clasare a fost dată pentru că „nu se întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

Pe 31 august 2020, mașina ministrului transporturilor Lucian Bode a circulat pe contrasens, încălcând linia continuă, pe drumul dintre Vâlcea spre Pitești. Autoturismul demnitarului a acroșat o altă mașină, a unor polonezi, care circula regulamentar. Șoferul SPP și o femeie poloneză au fost răniți ușor, aminteşte România TV. Pe 3 septembrie 2020, dosarul a fost preluat de Secţia Parchetelor Militare (SPM) din cadrul Parchetului General de la Parchetul Militar București.

Back To Top