Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

pasaport
Categorie: Știri naționale

 

• Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că, în luna august a acestui an, urmează să fie operaţionalizate consulatele generale de la Londra şi Paris, ca parte a reformei consulare declanşată începând cu anul 2020.
• Până la finalul anului, vor fi deschise și consulatul general de la Nantes, biroul consular de la Belfast și consulatul general de la Salzburg, a anunțat ministrul.

Şeful diplomaţiei a prezentat, miercuri, în şedinţa de guvern, la solicitarea premierului, o notă de informare cu o serie de măsuri care vizează îmbunătăţirea serviciilor consulare.
„Am pus accentul pe redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României şi au fost luate măsuri pentru înfiinţarea unor noi oficii consulare de carieră la Chişinău, Madrid, Roma, Londra, Paris, Salzburg, Belfast, Nantes, Valencia şi Ismail. În acest an, au fost operaţionalizate consulatele generale de la Chişinău, de la Madrid şi de la Roma. Deja, anul trecut, consulatul de la Melbourne a fost şi el operaţionalizat, iar în perioada următoare, şi anume luna august, se va operaţionaliza consulatul general de la Londra şi cel de la Paris. De asemenea, în a doua parte a anului, consulatele generale de la Nantes, biroul consular de la Belfast, respectiv consulatul general de la Salzburg, până la finalul anului”, a precizat Bogdan Aurescu, potrivit digi24.ro.
El s-a referit şi la o creştere a activităţii desfăşurate de consulatele mobile, itinerante.

CITEȘTE ȘI: Ploieștiul rămâne fără apă caldă pentru cel puțin o lună, începând de la 1 august

„În acest an am prevăzut în planul nostru de acţiune 161 de astfel de misiuni, deja s-au efectuat 187, care au prestat deja 21.502 servicii consulare. Pentru că problemele principale se referă la acordarea vizelor de muncă, aşa cum bine ştim, a fost organizată în perioada aprilie-iulie o misiune consulară itinerantă în Bangladesh, la Dhaka, care a reuşit deja să acorde peste 5.400 de vize de muncă. Şi avem în pregătire o misiune similară în Nepal, pentru că Bangladesh, Nepal, India sunt sursele de forţă de muncă străine cele mai importante”, a mai declarat Aurescu.
Faţă de acest subiect, premierul i-a solicitat o intensificare a activităţii, având în vedere că solicitarea de la mediul de afaceri este de aproximativ 100.000 de lucrători, mai relatează sursa citată.
Potrivit ministrului, au fost luate măsuri pentru reducerea birocraţiei, ca simplificarea procedurilor de programare, prelungirea programului de lucru cu publicul, interconectarea sistemelor informatice cu alte instituţii (Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei), dar și modernizarea call-centerului.
Urmează, în viitor, modificarea unor acte normative pentru ușurarea liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, pentru preluarea și procesarea documentelor de călătorie pentru a elimina obligativitatea transcrierii actelor de stare civilă eliberate în statele membre ale UE și posibilitatea de aplicare electronică pentru eliberarea cazierului judiciar. De asemenea, sunt urmărite și modificări ale legii privind cetăţenia română, pentru a putea simplifica procesul de depunere a dosarelor pentru redobândirea cetăţeniei române.
Sursa: Digi24.ro

CITEȘTE ȘI: DESHIDRATAREA: Care sunt semnele pe care nu trebuie să le ignori

Back To Top