Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

DNA
Categorie: Știri naționale

 

• Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv, adică pe dosarele care deja sunt în curs de soluționare.
• Aceasta înseamnă că inculpații din acele dosare care vor invoca decizia vor scăpa de orice consecințe penale, pentru că a trecut prea mult timp de la comiterea faptelor.
• Decizia instanței supreme privind prescripția va închide 557 de dosare DNA, cu prejudicii de peste 1,2 miliarde de euro în aceste cauze, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență depășește 150 milioane euro.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind prescripția specială va duce la închiderea a mii de dosare, dintre care 557 numai la DNA. Datele obținute de hotnews.ro arată că prejudiciul estimat în aceste dosare se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro.

Conform DNA, deciziile CCR din 2018 și 2022 și decizia de marți a instanței supreme vor avea consecințe asupra a 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată.

CITEȘTE ȘI: Salarii mai mari pentru demnitari, deși CCR le-a respins

În aceste dosare, prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, dar magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene, spune DNA pentru sursa citată.

Pe rolul DNA, vor fi influențate 190 de dosare aflate în curs de urmărire penală, cu un prejudiciu estimate la peste 648 de milioane de euro, valoarea totală a mitei și a traficului de influență aproape 51 de milioane de euro.

Alte 367 de dosare în diferite stadii de judecare, aflate pe rolul instanțelor de judecată, în diferite stadia, vor fi închise, cu un prejudiciu estimat 561 de milioane de euro, valoarea totală a mitei și a traficului de influență peste 99 de milioane de euro.
Conform DNA, „procurorii vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene”, adaugă DNA.

CITEȘTE ȘI: Agent Green a depus plângere penală la DNA, pentru lucrări făcute pe domeniul schiabil de la Sinaia

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marți că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv. Decizia va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau la parchete - inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor. Sunt vizate dosare aflate în lucru fie la parchete, fie la instanțe și se dispune încetarea procesului penal înainte de a afla, practic, dacă acele persoane au comis sau nu o infracțiune.

Mai mult pe hotnews.ro

CITEȘTE ȘI: Flagrant la nivel înalt. Un director din CNAIR a fost reținut de DNA

Back To Top