Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ministerul justiției
Categorie: Știri naționale
  • Vineri a avut loc o ședință comună a Comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova.
  • În cadrul întâlnirii a fost adoptată și semnată rezoluția comună a Comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova, document care prevede angajamentul clar și fără echivoc asumat de România pentru a sprijini Republica Moldova în integrarea europeană.

Ministerul Justiției, prin secretarul de stat George Cătălin Șerban, a participat la evenimentul de vineri, care a avut pe ordinea de teme de interes pentru sistemele juridice din ambele țări: legile Justiției – implementarea în plan legislativ a recomandărilor organismelor europene, instrumente legislative privind instruirea magistraților, justiția ca serviciu public eficient și predictibil pentru mediul de afaceri, dezvoltarea unei legislații în acord cu recomandările și bunele practici europene, dar și crearea unor grupuri de lucru și mecanisme comune în domeniul juridic.

Citiți și: Ministerul Justiției a început implementarea proiectului de peste 130 de milioane de lei, pentru digitalizare în sistemul judiciar

În cadrul dezbaterilor, Șerban a subliniat buna colaborare a Ministerului Justiției cu Parlamentul României, dar și importanța schimbului de experiență în domeniile juridice de interes comun pentru Ministerele Justiției din România și Republica Moldova.

“Din perspectiva acțiunilor concrete, menite să asigure rezultate în beneficiul ambelor țări, au fost evocate planul de acțiuni comune, semnat în februarie 2022, exemple concrete de colaborare în domeniul profesiilor juridice liberale, dar și în materia intensificării cooperării judiciare dintre cele două țări.

În cadrul întâlnirii, a fost adoptată și semnată rezoluția comună a Comisiilor juridice din Senatul României și Parlamentul Republicii Moldova, care prevede angajamentul clar și fără echivoc asumat de România pentru a sprijini Republica Moldova în integrarea europeană”, anunță Ministerul Justiției.

Back To Top