• În România au fost acordate în total, în anul 2023, 3.361.223 de certificate de concediu medical, arată datele transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
• În top 10 al județelor cu cele mai multe certificate de concediu medical acordate în 2023 apar, pe lângă București și județele cele mai populate, precum Cluj, Iași sau Timiș, și județele Prahova (locul 3 la nivel național la certificate de concediu medical), Mureș (locul 5 la nivel național), Sibiu (locul 7 la nivel național), Argeș (locul 9) și Brașov (locul 10).
CNAS nu are evidența persoanelor care au primit concediu medical, ci doar pe cea a numărului de certificate acordate.
În top 10, pe locul 8 la nivel național, figurează și A.O.P.S.N.A.J. - Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, 122.327 de certificate de concediu medical acordate anul trecut.
La polul opus, județele cu cele mai puține certificate de concediu medical acordate sunt Călărași, Ialomița, Tulcea, Vaslui și Caraș, însă trebuie ținut cont și de faptul că în aceste județe, și numărul de locuitori este mai mic decât în județele din top, arată datele transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate la solicitarea HotNews.ro.
Precizăm că numărul de certificate de concediu medical nu este neapărat același cu numărul persoanelor care au beneficiat de concediu medical, deoarece baza de date a CNAS înregistrează numărul de certificate acordate, nu și numărul persoanelor - nu sunt comparate CNP-urile, astfel că CNAS nu are o evidență a persoanelor care au beneficiat de concediu medical, ci doar a numărului de certificate. O persoană poate primi, într-un an, câteva certificate de concediu medical, în funcție de gravitatea afecțiunilor de care suferă.
Durata concediului medical în România, între 4 zile și 2 ani
Potrivit legislației din România, o persoană poate beneficia de concediu medical de la o perioadă minimă de 4 zile - certificat acordat de medicul de familie pentru afecțiuni minore - până la 2 ani de concediu medical, în cazul unui pacient oncologic.
Unui pacient oncologic care primește concediu medical timp de 2 ani nu i se eliberează un singur certificat de concediu medical, ci mai multe certificate, concediul medical fiind prelungit periodic.
CNAS: Topul județelor în care au fost acordate cele mai multe certificate de concediu medical în anul 2023
Sursa datelor este Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru HotNews.ro.
1. București - 267.949 de certificate
2. Cluj - 201.284 de certificate
3. Prahova - 155.135 de certificate
4. Iași - 151.613 de certificate
5. Mureș - 147.918 de certificate
6. Timiș - 141.352 de certificate
7. Sibiu - 127.104 de certificate
8. A.O.P.S.N.A.J. (Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești) - 122.327 de certificate
9. Argeș - 121.766 de certificate
10. Brașov - 121.540 de certificate
11. Bacău - 105.929 de certificate
12. Arad - 97.520 de certificate
13. Hunedoara - 94.309 de certificate
14. Constanța - 92.219 de certificate
15. Maramureș - 87.896 de certificate
16 Dolj - 80.679 de certificate
17. Alba - 79.754 de certificate
18. Bihor - 78.950 de certificate
19. Galați - 71.618 de certificate
20. Gorj - 64.600 de certificate
21. Ilfov - 63.636 de certificate
22. Suceava - 61.806 de certificate
23. Olt - 61.644 de certificate
24. Harghita - 61.522 de certificate
25. Dâmbovița - 61.225 de certificate
26. Vâlcea - 55.707 de certificate
27. Bistrița - 54.571 de certificate
28. Brăila - 47.838 de certificate
29. Neamț - 46.841 de certificate
30. Buzău - 45.303 de certificate
31. Botoșani - 43.516 de certificate
32. Sălaj - 40.504 de certificate
33. Teleorman - 39.800 de certificate
34. Satu Mare - 37.875 de certificate
35. Covasna - 34.207 de certificate
36. Giurgiu - 30.710 de certificate
37. Mehedinți - 25.211 de certificate
38. Vrancea - 24.514 de certificate
39. Călărași - 24.446 de certificate
40. Ialomița - 23.681 de certificate
41. Tulcea - 23.020 de certificate
42. Vaslui - 21.812 de certificate
43. Caraș - 20.372 de certificate
TOTAL: 3.361.223 de certificate de concediu medical
Cele mai importante concedii, ca durată, au fost acordate pentru boli oncologice, pentru afecțiuni legate de sarcină și concedii prenatale, precum și pentru probleme care țin de sănătatea mamei și copilului, declara, pe 19 februarie, într-o întâlnire cu presa, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.
De asemenea, multe concedii au fost acordate și pentru afecțiuni osteoarticulare degenerative, boli cronice netransmisibile și afecțiuni intercurente, mai spunea atunci Valeria Herdea, de profesie medic de familie.
Potrivit președintelui CNAS, România are 207.722 de pacienți oncologici, ceea ce este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populații”.
Proiectul privind eliminarea impozitării concediilor medicale așteaptă acum votul Camerei Deputaților - for decizonal.
Mai multe pe hotnews.ro
CITEȘTE ȘI: ANM A EMIS COD PORTOCALIU ȘI COD GALBEN DE VÂNT ȘI VIJELII
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană