• Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri, că a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor.
• El a transmis că „recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”.
„Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate.
Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea”, a transmis președintele Nicușor Dan pe pagina oficială de Facebook.
Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea deciziei privind pensiile magistraţilor, prin care a repins sesizarea ÎCCJ şi a admis că legea Guvernului este constituţională.
După publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, preşedintele Nicuşor Dan avea un termen de 10 zile pentru a promulga legea, potrivit News.ro.
În motivare, Curtea Constituţională a statuat că „nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maxim al acesteia. Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înţeles în sensul că îndreptăţeşte o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”.
Curţile de Apel i-au solicitat preşedintelui Nicuşor Dan să trimită în Parlamemt o cerere de reexaminare a legii privind pensiile magistraţilor. Ei reclamau că vor fi instituite mai multe regimuri de pensionare pentru magistraţi şi că se ajunge la o situaţie absurdă, ca, într-un interval de aproximativ 3 ani, judecătorul de judecătorie care a ieşit la pensie, în baza legii în vigoare să aibă o pensie aproape egală cu cea a unui judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pensionat în baza noii legi.
Şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) i-a cerut preşedintelui Nicuşor Dan să retrimită în Parlament, spre reexaminare, Legea privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Judecătorii susţin că reexaminarea este „esenţială” pentru garantarea dreptului cetăţenilor la o justiţie independentă şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Judecătorii îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l de „mentalitate stalinistă” în raporturile dintre puterea executivă şi cea judecătorească, în care „Partidul era cel care decidea ce hotărâri judecătoreşti trebuie pronunţate”, potrivit News.ro.
Foto: Nicușor Dan/ Facebook
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană