- Scris de Ioana POPA
Accident grav, luni, pe DN 1A. O tânără a fost lovită de un camion în localitatea Crevedia, a anunțat IJP Dâmbovița.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au anunțat, luni, că trimit în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, a anunţat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii militari au dispus clasarea cauzei în ceea ce privește mai multe persoane vizate de anchetă, dar care între timp au decedat, precum și față de Petre Roman, Teodor Brateș, Ioan Toma și Viorel Igreț, pentru că nu ar exista probe care să demonstreze că ar fi comis infracțiunea amintită.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, modificări importante aduse legislației care reglementează modul de acordarea indemnizației de creștere a copilului. Una dintre pricnipalele schimbări este că indemnizația pentru a doua naștere, în decurs de 12 luni de la încheierea concediului, nu poate fi mai mică decât cea primită pentru copilul adus pe lume anterior.
Ministrul Sănătății a verificat, în weekend, patru spitale din țară, iar cele mai mari probleme au fost găsite la Constanța, în cel mai mare spital din județ. În unitatea sanitară văr ajunge, în sezonul estival, cam toți turiștii care vor avea nevoie de asistență medicală.
DIICOT a anunțat, joi, că a trimis în judecată dosarul "Sky News", pornit de la o anchetă jurnalistică a postului de televiziune prin care, potrivit anchetatorilor, "prin care se promova în mod fals știrea/informația potrivit căreia, pe teritoriul României, beneficiind de protecția autorităților, traficanții de arme și-ar desfășura în mod nestingherit activitatea, armele fiind vândute de către aceștia inclusiv către membrii unor organizații teroriste."
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia învățământul obligatoriu va ajunge la 15 clase, treptat, până în 2030. Din 2020, grupa mare și învățământul secundar superior vor căpăta acest statut, potrivit actului normativ. Sindicaliștii au reacționat imediat avertizând că, fără investiții masive în formarea de cadre didactice și în infrastructură, singurul rezultate va fi înghesuirea copiilor în clase.
Ambasada Franței la București a transmis, miercuri, României, un mesaj în numele a 12 state partenere, cu privire la modificările legislației în domeniul Justiției. La scrută vreme a venit și replica din partea premierului Viorica Dăncilă: "Trebuie să arate respect faţă de ţara noastră"