- Scris de Ioana POPA
O fată de numai 13 ani, din județul Bihor, și-a pus capăt zilelor, săptămâna trecută. Adolescenta a fost găsită spânzurată în podul casei, în cauză fiind deschis dosar penal pentru moarte suspectă.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Rafalele puternice creează probleme în aproape toată țara. Și în Prahova, unde zona montană este de aseară sub cod galben, au fost emise noi atenționări, care vizează zeci de localități în care, sâmbătă după-amiază, viteza vântului ajunge până la 65 km/oră.
Partidul Social Democrat a anunțat, vineri, că pe 15 martie încep lucrările la Autostrada Moldovei, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflându-se astăzi, la Bacău, pentru a lua parte la deschiderea șantierului pentru șoseaua de centură. Acțiunea are loc exact în ziua în care este programat protestul național propus de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, cel care a lansat un apel către românii care vor autostrăzi ca vineri, pe 15 martie, de la ora 15.00, să întrerupă lucrul, timp de 15 minute.
Decizia PSD, de a anunța începerea lucrărilor la Autostrada Moldovei fix în ziua protestului "România vrea autostrăzi", a fost taxată în spațiul public. Mai ales că era vorba despre un șantier deschis, teoretic, încă de prin 2016, dar abandonat un an mai târziu (VEZI DETALII). Însă gafele nu s-au oprit aici.
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, anunţă Administraţia Prezidenţială. Gestul vine după ce, iniţial, şeful statului contestase "bugetul ruşinii naţionale" la Curtea Constituţională, iar apoi îl retrimisese în Parlament, solicitând reanalizarea lui. Legea s-a întors pentru promulgare în forma iniţială, a reclamat acum preşedintele, care a criticat dur coaliţia de guvernare.
Liderul PSD Liviu Dragnea a avut o reacție nervoasă, vineri, ziua protestului pentru autostrăzi #șîeu, inițiat de antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi, cel care a construit tot în semn de protest, primul metru de autostradă din Moldova. Antreprenorul nu a rămas dator cu replica pentru Dragnea.
O anchetă a fost declanșată la nivelul Inspectoratului Județean de Poliției, cu privire la modul în care s-a intervenit în cazul unui bărbat care a fost ucis cu o drujbă, la finalul lunii ianuarie. Cazul, oricum unul șocant prin violența cu care a acționat autorul omorului, devine de-a dreptul uluitor pe măsură ce ies la iveală informații cu privire la felul în care ar fi acționat oamenii legii, când victima, în ultimee clipe de viață, le-a cerut ajutorul.