- Scris de Cristina Marinescu
Verificările derulate de reprezentanții Direcției Control din cadrul Ministerului Turismului, în ultimele zile, pe litoral, s-au lăsat cu retragerea certificatelor de clasificare pentru mai multe unități de cazare din Mamaia, Olimp și Neptun. O măsură similară a fost luată și în cazul unui hotel de la Băile Herculane.
Trei bărbaţi, în vârstă de 22, 32 şi 65 de ani, au fost prinşi cu focuri de armă de către poliţiştii bucureşteni, imediat după comiterea unui furt dintr-un autoturism, anunţă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia.
Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, luni, după ce site-ul de investigaţii RISE Project a publicat o notă atribuită serviciului secret al MAI, precizând că există "indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei".
Inspectorii antifraudă au fost și la redacţia Hotnews, care a publicat ieri o investigație despre vilă familiei Dragnea de la Buşteni. Un control ANAF a vizat și Rise Project, după ce platformă a dezvăluit afaceri în care este implicat șeful PSD.
Dacia se pregăteşte să devină electrică. Producătorul român spune că va face şi el acest pas, în contextul în care mai multe companii de la nivel mondial şi-au prezentat deja planurile de reorientare spre maşinile cu motoare pe combustibili alternativi.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, vineri, că procurorii au în derulare, de mai aproape un an și jumătate, o anchetă vizând o parte dintre dezvăluirile făcute de Rise Project în ultimele zile.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat, în termeni duri, descinderea angajaților ANAF în redacția Rise Project, venită, coincidenţă sau nu, după ce jurnaliștii anunțaseră că sunt în posesia unui raport secret al fostei „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, din care ar rezulta indubitabil legăturile șefului PSD, Liviu Dragnea, cu SC Tel Drum SA.