- Scris de Irina Sima
Elevii participanţi la Olimpiada la Limba Română în judeţul Prahova au avut de rezolvat un subiect în care să-şi imagineze că sunt personajul ce colectează taxele de la ţăranii din romanul "Moromeţii" şi să redacteze un referat (raport scris) adresat conducerii de partid prin care denunţă "calitatea de element duşmănos a lui Ilie Moromete", transmite News.ro.
După două zile cu tempperaturi de luna aprilie, vremea se răcește în următoarea perioadă. Sâmbătă, ploile iau cu asalt sudul, estul şi nord-estul ţării, iar temperaturile scad brusc în toată ţara, chiar şi cu 10 grade, scrie Digi 24.
Klaus Iohannis a pierdut definitiv casa din centrul Sibiului, care îi aducea cele mai mari venituri. Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat miercuri asupra contestației în anulare depuse de avocații președintelui, după ce, anul trecut, soții Iohannis şi-au pierdut calitatea de proprietari.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, s-a prezentat miercuri dimineață la Curtea de Apel Ploiești, unde are loc primul termen în procesul pe care aceasta l-a intentat postului de televiziune Antena 3 și mai multor jurnaliști, după strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Pitești.
Un document al Comisiei Europene, al Parlamentului European și al Consiliului European de la Bruxelles, dar și al Băncii Centrale Europene prezintă într-un raport ce se pregătește pentru anul 2017, câteva precizări importante legate la domeniul corupției.
Codrin Ștefănescu l-a jignit pe deputatul PNL de Prahova Răzavan Prișcă, în cadrul emisiunii moderate de Dana Grecu. Cei doi au avut un schimb de replici pe tema Justiției.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la şedinţa de bilanţ privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe anul 2016, alături de ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, procurorul general, Augustin Lazăr, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena şi preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea. Conducerea SRI nu a fost invitată în contextul deciziei CCR privind realizarea interceptărilor.
Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea au criticat metodologia DNA la ședința Asociației Comunelor.