- Scris de Ioana POPA
O femeie de 79 de ani a fost rănită, miercuri dimineață, într-un accident produs pe DJ 100C, la Fulga.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Presa din Rusia a prezentat marți seară o teorie potrivit căreia președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, nu s-ar mai afla în Kiev, ci s-ar ascunde fie într-un buncăr din Liov, fie în România, la Brașov. Ipoteza a fost lansată de proiectul “War on Fake” (Război falsurilor) și a fost preluată de agenția rusă RIA Novosti, potrivit News.ro și HotNews.
Încetarea stării de alertă determină renunțarea la întregul set de măsuri și restricții impuse în contextul pandemiei. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat ce înseamnă acest lucru din punct de vedere sanitar și care sunt recomandările Ministerului, pentru a preveni creșterea numărului de infectări.
Activitatea în școli și grădinițe revine la normal de miercuri, 9 martie, odată cu ridicarea stării de alertă. Cursurile în format fizic nu mai pot fi suspendate, dar clasele care sunt acum în on-line rămân, în acest regim, până la expirarea perioadei. Nu revin la școală nici copiii care sunt, în prezent, în izolare sau carantină.
Prefectura Prahova confirmă, într-o informare de presă transmisă în cursul zilei de marți, că a crescut considerabil numărul de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte. Deși programul Serviciului a fost prelungit încă de săptămâna trecută, programări se pot face abia peste o lună și jumătate, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să caute în alte județele, poate vor reuși să găsească locuri mai devreme.