- Scris de Ioana POPA
Două cutremure, ambele cu magnitudinea peste 3 grade pe scara Richter, au avut loc, în ultimele 24 de ore, în zona Vrancea, semn că activitatea seismică intensă din ultima vreme continuă.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.451 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), a anunțat Grupul de Comunicare Strategică în prima zi a anului. În acest interval au fost În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.632 de teste RT-PCR (3.673 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.959 la cerere) și 15.265 de teste rapide antigenice.
Ziua de Anul Nou este dedicată, conform calendarului creștin-ortodox, cinstirii Sfântului Vasile cel Mare. Peste 500.000 de români îi poartă numele și au, pe 1 ianuarie, un motiv în plus de sărbătoare. În credința populară, această zi este una cu puteri aparte, în care oamenii pot ghici, din anumite semne, cum va fi anul care a început.
Pe 1 ianuarie 2022 se împlinesc 15 ani de când România a devenit stat membru în Uniunea Europeană. Reprezentanța în România a Comisiei Europene a evidențiat, într-un mesaj transmis românilor, cu acest prilej, câteva dintre beneficiile pe care le are un cetățean dintr-un stat al blocului comunitar.