- Scris de Ioana POPA
Carrefour și Auchan au notificat ANSVSA cu privire la retragerea de la comercializare a unor produse alimentare.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Ziua de marți aduce vești despre un nou focar de coronavirus depistat de autorități la Sinaia, într-un centru medico-social în care sunt infectați peste 20 de beneficiari, dar și mai mulți angajați. Pe de altă parte, după multă vreme, autoritățile au anunțat, pentru prima dată, locuri libere la ATI-Covid.
După mai multe zile de ploi zdravene, râul Teleajen a rupt un mal de pământ, cu tot cu digul de protecţie, în spatele fostei gropi de gunoi a Ploieştiului. Autorităţile au adus saci cu nisip, în încercarea de a proteja peretele de pământ, iar acum au început, în dreptul malului opus, lucrările pentru devierea cursului râului. Până atunci, accesul oamenilor la fosta groapă a fost restricţionat, autorităţile temându-se că malul s-ar putea prăbuşi.
Râul Teleajen a rupt, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un mal, în spatele fostei gropi de gunoi a Ploieştiului. În zonă mai existaseră probleme similare, încă din perioada proiectului european de ecologizare a rampei, iar Consiliul Judeţean Prahova, titularul de la vremea respectivă, a comandat realizarea unor gabioane, pentru apărarea malului. Acum, pe o porţiune de circa 30 de metri, râul a măturat malul cu tot cu gabioane. Primarul municipiului, Andrei Volosevici, prezent în zonă, reclamă că lucrările respective n-au fost tocmai de durată.