- Scris de Ioana POPA
Ministrul Educației, Monica Anisie, va prezenta, în această lună, raportul comisiei "de tăiat hârtii", document care include măsurile propuse pe termen scurt, mediu și lung, în scopul debirocratizării învățământului.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Numărul accidentelor petrecute pe munte și, în special, pe pârtiile din stațiunile montane este în creștere de la un sezon la altul. Salvamont România anunță că, numai în acest sezon, au fost înregistrate peste 130 de evenimente, în condițiile în care doar câteva pârtii sunt practicabile. În aceste condiții, este important ca turiștii să cunoască măsurile de prim-ajutor care trebuie luat în cazul unor asemenea incidente.
Ministerul Sănătății a anunțat că a început implementarea programelor pentru depistarea precoce (screening) a bolilor cu cea mai mare incidență în rândul populației (cancer de col uterin, cancer de sân, colorectal și hepatite), utilizând o finanțare europeană de peste 100 de milioane de euro. În ianuarie va începe vaccinarea împotriva HPV.