- Scris de Ioana POPA
Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi semnalate, în următoarele ore, în majoritatea regiunilor, au anunțat sâmbătă meteorologii, care au și emis o informare valabilă până la ora 23.00.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor membrilor din România în Parlamentul European și a referendumului din data de 26 mai au luat măsurile pentru buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.
Pregătirile pentru organizarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru justiţie au intrat în linie dreaptă în Prahova. Prefectura a organizat astăzi o conferinţă de presă, în care a prezentat, alături de reprezentanţii Poliţiei, ISU, Jandarmeriei şi Grupării Mobile, principalele măsuri luate până acum şi mobilizarea de forţe pregătită pentru ziua scrutinului. Cu aceeaşi ocazie, IPJ Prahova a anunţat că a primit în această campanie opt sesizări privind încălcarea legii electorale, iar ISU a precizat că în noaptea alegerilor va instala lângă Palatul Administrativ din Ploieşti un număr mare de corturi de campanie, cel puţin opt, cu posibilitatea suplimentării, pentru persoanele care vor veni de la secţiile de vot să aducă buletinele folosite, procesele verbale şi tabletele oferite de autorităţi pe durata procesului electoral.
Polițiștii rutieri din Prahova au derulat, în ultimele două zile, o acțiune care a vizat, cu prioritate, depistarea bicicliștilor și pietonilor care comit abateri de la normele de circulație. Oamenii legii au aplicat peste 100 de amenzi.