- Scris de Ioana POPA
O persoană și-a pierdut viața și alta a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după impactul între două mașini cauzate, se pare un șofer care nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului la stânga.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Măsură drastică la Maternitatea Ploieşti! Unitatea urmează să îşi piardă personalitatea juridică şi să se transforme într-o secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Măsură a fost aprobată astăzi, cu unanimitate de voturi, de Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care are în subordine ambele unităţi, şi vine ca urmare a scăderii adresabilităţii de la Maternitate, care a generat, automat, şi o reducere a veniturilor.
Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare o adresă prin care lămurește în ce condiții pot fi ocupate posturile și catedrele rămase vacante la începerea cursurilor. Documentul, datat 27 august 2019, anunță organizarea de noi testări, de această dată la nivel județean, probe care sunt o șansă de angajare inclusiv pentru cei care, în vară, au luat note sub 5 sau care s-au retras din examen.
Cinci naivi care se visau oameni de afaceri au fost lăsați fără economii de o ploieșteancă de numai 31 de ani care le-a promis că-i poate ajuta să obțină fonduri nerambursabile pentru deschiderea unui business. Individa a fost prinsă în flagrant de polițiști chiar în momentul în care încasa așa-zisul "comision de mentorat", de câteva mii de lei, de la una dintre victimele sale.