- Scris de Ioana POPA
Ministerul Educației a publicat marți, la prânz, conform calendarului anunțat anterior, rezultatele celor aproximativ 150.000 de absolvenți de gimnaziu. În Prahova, dintre cei 5.154 de înscriși, la ambele probe s-au prezentat 4.986, iar 4.321 au obținut medii peste 5.00.
La mai multe adrese din Prahova și Ialomița au loc, marți dimineață, percheziții derulate într-un dosar privind deturnarea unor licitaţii publice.
Eugen Teodorovici a confirmat decizia anunțată anterior de ministrul Transporturilor, Lucian Șova, referitoare la renunțarea la proiectul cu Banca Mondială pentru autostrada Comarnic - Brașov. Deși BM susține că nu a fost informată cu privire la așa ceva (
Luni s-a judecat, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un nou termen în apelul din dosarul fostului deputat Sebastian Ghiță și al fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu. În instanță, Vlad Cosma a renunțat la calitatea de martor protejat și și-a schimbat declarațiile, susținând că denunțul i-ar fi fost dictat de Mircea Negulescu, la acea vreme procuror al DNA Ploiești.
Județul Prahova se află sub avertizare cod portocaliu de inundații până luni, la prânz, iar pericolul producerii acestor fenomene va persista, până mâine, la ora 24.00, când bazinele hidrografice ar trebui să iasă de sub alerta cod galben.
În ultima săptămână, 69 de șoferi au fost surprinși de radar conducând cu peste 180 de km/oră pe șoselele din România, iar 15 dintre aceștia au trecut inclusiv de pragul de 200 de m/oră. Recordul a fost stabilit, însă, duminică, pe A3 București - Ploiești.
În județul Prahova, ca de altfel în toate zonele de deal și de munte, dar și în jumătatea nordică a Moldovei, sunt valabile, până duminică seară, la ora 21.00, avertizări meteo cod galben și cod portocaliu.
Cea mai nouă situație dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă indică peste 900 de locuri de muncă vacante în Prahova, la operatori economici și în instituții publice.
La două zile după anunțul făcut de ministrul Transporturilor, Lucian Șova, la Sinaia, în cadru oficial, în fața deputaților din comisia de specialitate, Banca Mondială precizează că nu a fost informată cu privire la această intenție a autorităților române.