- Scris de Irina Sima
Ajunul Crăciunului va rămâne întipărit în memoria multor ploieșteni, după ce aceștia au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit pentru Ploiești. O ursoaică de dimensiuni mari s-a plimbat prin municipiu, de la Gara de Nord până în zona Democrației-Uzina 1 Mai.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului FIERARU ŞTEFAN, la data faptelor judecător la Curtea de Apel Ploieşti, în prezent avocat în cadrul Baroului Prahova, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, se anunță într-un comunicat emis de către Direcția Națională Anticorupție.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Costin Adrian Valentin, agent principal de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova – Poliţia Municipiului Ploieşti – Biroul Rutier, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 321 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
Fostul șef al Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Ploiești și actualmente director Achiziții din cadrul Consiliului Județean Prahova, Gheorghe Bratosin, s-a stins din viață luni dimineață.
Procurorii DNA au pus sechestru asigurător asupra unor clădiri şi terenuri în valoare de două milioane de euro aparţinând firmei Interagro SA a lui Ioan Niculae, urmând să ia aceeaşi măsură şi pentru firma Intervitt a omului de afaceri cercetat pentru fapte de corupţie.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului TOADER CRISTINEL, director general al Poliției Locale Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
Recentul scandal legat de concursul pentru ocuparea postului de director al teatrului Toma Caragiu, în care actorul ploieștean Ionuț Burlan
Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe fostul Palat al Telefoanelor situat pe strada Erou Călin Cătălin din centrul orașului. Nu se cunosc motivele care l-au determinat pe acesta să recurgă la gestul său.
Scena bilică a Nașterii Domnului reprodusă în centrul Ploieștiului, în care Fecioara Maria este reprezentată de o păpușă care este mai degrabă potrivită pentru filme horror va fi modificată.