- Scris de Paul Dumitrescu
Procurorii DNA fac, joi, 13 percheziţii în Bucureşti, Constanţa şi Cluj, la sediile unor firme, precum şi al unei instituţii publice, surse judiciare afirmând că sunt vizate şi Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2008-2014.
Andrey Bogdanov, directorul general al SC Petrotel-Lukoil Ploiesti ajunge, joi, în fața instanței penale de la Tribunalul Prahova. Acesta a depus o plângere prin care solicită anularea controlului judiciar.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reținerea pentru 24 de ore a directorului Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, pentru două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată.
Se anunță noi dificultăți rutiere în zona de nord a municipiului Ploiești. În curând, vor începe lucrările pentru modernizarea liniilor de tramvai la traseul 102, de la Spitalul Județean până la intersecția cu Bulevardul Republicii, timp în care și intersecția Şoseaua Nordului – B-dul Republicii va intra în reabilitare.
Procurorii DNA cer încuviințarea arestării preventive pe numele Elenei Udrea. Fostul ministru este acuzat de infracțiunea de luare de mită în dosarul „Gala Bute".
DNA a transmis Camerei Deputaților și ministrului Justiției, a doua cerere de arestare a Elenei Udrea, de data aceasta în dosarul Microsoft. Acuzațiile sunt: trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea), trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e - România), spălare de bani și fals în declaraţii de avere.
Guvernul a aprobat hotărârea prin care vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Bustul lui Ronald Reagan va fi dezvelit la Ploieşti Bustul lui Ronald Reagan va fi dezvelit la Ploieşti, costurile fiind suportate de Fundația „Mihai Viteazul", a președintelui Consiliului Județean Prahova, și Fundația „Constantin Stere".
Adriean Videanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în această dimineaţă, fiind ridicat de acasă şi dus în arestul Poliţiei, măsura fiind dispusă de Curtea Supremă în dosarul în care este acuzat de complicitate la abuz. În același dosar mai sunt arestați Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Alina Bica şi fostului ei consilier Florentin Mihăilescu.