- Scris de Paul Dumitrescu
Profesorii vor participa la un curs anticorupție, în care li se vor preda norme minimale de drept penal, principii de etică și legislație referitoare la achizițiile publice. Reprezentantul Ministerului Educației, Gabriel Ispas, susține că acest curs va fi folositor, întrucât în învățământ „faptele ilegale sunt făcute de multe ori din neștiință".
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003, Codul muncii, care se referă la drepturile salariatului temporar şi la durata concediului de odihnă anual, după ce sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PNL a fost respinsă de Curtea Constituţională.
Deocamdată, măsura se află în stadiul de proiect al Ministerului Sănătății, publicat de Agenţia Naţională a Medicamentului. Iniţiativa a apărut ca urmare a necesităţii de identificare a fondurilor pentru noile medicamente care vor fi incluse pe listele de compensare.
Peste 150 de organizații neguvernamentale active la nivel național semnalează modalitatea defectuoasă în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a evaluat şi acordat finanţările pentru subvenţionarea serviciilor sociale în anul 2015.
Christine Valmy a încetat din viaţă ieri dimineaţă, la un spital din Bucureşti, după nişte complicaţii pulmonare. Femeia de afaceri revenise acasă după sărbătorile petrecute în Franţa.
Reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale au anunţat, luni, că dau în judecată Guvernul pentru desfiinţarea Inspecţiei Muncii prin OUG 86/2014, considerând că această prevedere este neconstituţională.
Noul regulament şcolar abia intrat în vigoare nemulţumeşte profesorii şi directorii de şcoli. Dascălii nu au voie nici să ridice tonul la elevi şi spun că se simt fără apărare în faţa adolescenţilor violenţi. În schimb, elevii au noi drepturi: pot contesta notele de la extemporale. Singurele sancţiuni sunt amenzile de până la 1.000 de lei pentru părinţi, în cazul absenţelor nemotivate.
La un an de la tragedia din Apuseni, luni, 19 ianuarie, a fost publicat raportul tehnic privind accidentul în care două persoane şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion.