- Scris de Paul Dumitrescu
La solicitarea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică București a efectuat o analiză cu privire la posibilele reacții adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a în cadrul Calendarului obligatoriu de vaccinare.
Inspectoratul Şcolar Prahova demarează, joi, două proiecte educaţionale cu fonduri de la Ministerul Educaţiei. Educaţie financiară prin joc şi Meseria de părinte se adresează preşcolarilor din mai multe judeţe ale ţării.
Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, miercuri, că Legea securităţii cibernetice este neconstituţională în ansamblul ei, întrucât are deficienţe de respectare a normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, dar şi sub aspectul procedurii legislative, prin lipsa avizului CSAT.
Toni Greblă, fost senator şi actual judecător al Curții Constituționale, a fost adus în această dimineață cu mandat la Direcția Națională Anticorupție. El este acuzat de trafic de influență. După aproximativ jumătate de oră, el a părăsit sediul DNA. „Mi-au fost aduse la cunoștință niște activități pe care le-ar fi desfășurat cunoștințe de-ale mele sau rude", a declarat fostul senator.
Mai multe posturi de şefi de secţie au fost scoase la concurs în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să judece recursul făcut de ANI, după ce, în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Klaus Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate. Miercuri, judecătorii instanţei supreme au confirmat, de fapt, hotărârea luată anterior de Curtea de Apel Alba-Iulia.
Guvernul începe, din iulie, „Loteria bonurilor fiscale", cu extrageri lunare. Pot participa persoanele fizice rezidente şi nerezidente care au împlinit vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară. Bugetul total alocat pe şase luni din acest an urmând să fie 10 milioane de lei.
Potrivit unui proiect al Ministerului Justiţiei, orice document va putea fi tradus într-o altă limbă numai prin instituţiile juridice ale statului. Asta înseamnă că oamenii trebuie să meargă la un avocat, notar sau mediator. Decizia îi nemulţumeşte pe traducători, pentru că le restrânge mult activitatea.
Miercuri, membrii Comisiei Buget-Finanţe de la Camera Deputaţilor s-au întrunit pentru a găsi soluţii la criza creditelor în franci elveţieni. Între timp, BNR a anunţat un nou record pentru valoarea monedei elveţiene: 4,5054 lei, cu numai 0,056 de lei mai puţin decât euro. Iată propunerile din cadrul dezbaterii.