- Scris de Cristina COLȚ
Poliţiştii şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Ploieşti, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., în colaborare cu Biroul Federal de Investigaţii din cadrul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, au destructurat un grup infracţional specializat în fraude informatice, care ar fi prejudiciat mai mulţi cetăţeni străini cu peste 100.000 de dolari americani.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare potrivit căreia de joi, de la ora 17.00, până vineri, la ora 02.00, în toate judeţele ţării vor fi ploi torenţiale, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone, căderi de grindină.
Noile liste cu locuri de muncă vacante din Prahova au fost publicate de către Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. Printre angajatorii care pun, la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui job, posturi vacante ce necesită calificări se află Timken, Profi, Johnson Controls și Intercom. Iată unde te poți angaja!
Petrolul Ploiești o întâlneşte, joi, pe stadionul „Ilie Oană" din municipiu, pe campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb, în playofful Europa League. Jucătorii echipei Dinamo Zagreb au ajuns în Ploiești miercuri, fiind cazați la Hotel Prahova Plaza. În acest timp, jandarmi și polițiști se pregătesc de supravegherea uneia dintre cele mai violente galerii din Europa.
Cabinetele individuale de avocaţi, medici sau asistenţi sociali, birourile notariale sau de arhitectură şi alţi reprezentanţi ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.
EXEMPLU. Dacă cei mai mulți copii, în vacanţa de vară, se gândesc mai mult la joacă, pentru alţii zilele libere înseamnă timp pentru lucruri mai profunde. În Ploiești, în zona Mihai Bravu, două fetițe de 11 ani ajutate de prietenele lor confecționează brățări pe care le vând trecătorilor, pentru a putea cumpăra hrană animalelor fără stăpân.
Având în vedere sesizările primite în ultimele zile privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare, Ministerul Sănătăţii face un apel către cetăţeni pentru donarea voluntară.
Traseele 5, 28, 36, 44 barat şi 104 vor circula deviat în, joi, 21 august, în zona stadionului „Ilie Oană", urmare a desfăşurării meciului de fotbal dintre FC Petrolul Ploieşti şi Dinamo Zagreb.
Administratorul societăţii Tehnologica Radion Bucureşti a fost reţinut, luni, alături de o altă persoană, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro, de către Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. Acesta s-a prezentat, marți, în fața magistraților Tribunalului Prahova, de unde a plecat înapoi în arestul poliției Câmpina, pentru 29 de zile, până la o decizie definitivă. Theodor Berna acuzat de spălare de bani şi evaziune fiscală, într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 100 de milioane de euro.