- Scris de Lucian Răducanu
Florin Zalomir a acces lejer în turul doi al probei de sabie, după ce a dispus fără emoţii de iranianul Abedini Mojtaba, scor 15-7 (8-7, 7-0).
În turul doi, Zalomir îl va întâlni pe sud-coreeanul Bongil Gu, calificat direct în această fază a competiţiei. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1în jurul orei 14:30.
La orele prânzului, unui bărbat de 71 de ani, membru al comisiei de votare din cadrul Secţiei nr. 1, strada Bobâlna, i s-a făcut rău. „Pacientul a suferit o criză cardiacă. A fost transportat de urgenţă cu Ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, de unde a fost preluat de către medici pentru investigaţii suplimentare. Se pare că la baza crizei sale a stat stresul, pacientul fiind membru al comisiei de votare. Este singurul incident medical care a avut loc până la această oră”, ne-a declarat dr. Daniel Nicolae, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
Conform unei numărători paralele a PSD, până la ora 10 votaseră 9,14% dintre românii cu drept de vot, adică din totalul de 18 milioane procentul reprezintă 1.645.200 de persoane.
Pe parcursul zilei de luni canicula va persista în sudul şi în estul ţării unde se vor înregistra frecvent valori de 35...37 de grade şi izolat 38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.
Ministerul Afacerilor Interne a declarat că, la nivelul întregii ţări, până la ora 10 au fost semnalate 37 de incidente dintre care 72,2% în mediul rural.
Conform datelor furnizate de BEC, până la ora 10 votaseră în Prahova 10,02% dintre alegători. Din totalul de 682.976 de prahoveni cu drept de vot, până la ora respectivă votaseră 69.664 cetăţeni.