- Scris de Lucian Răducanu
Conform datelor furnizate de BEC, până la ora 14 votaseră în Prahova 23,36% dintre alegători. Din totalul de 682.976 de prahoveni cu drept de vot, până la ora respectivă votaseră 159.543 cetăţeni.
Potrivit BEC, la ora 14 prezenţa la vot a fost de 21,37% din numărul alegătorilor adică 3.846.600 de voturi.
În anunţul de la ora 14, reprezentanţii MAI au declarat că au fost semnalate 177 de incidente electorale dintre care s-au confirmat 62. 72% dintre acestea au fost semnalate la 112.
Marţi, 31 iulie, la ora 17.00, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” vă invită la vernisajul expoziţiei de grafică a artistului polonez Marcin Bialas.
Potrivit criticilor, „artistul renunţă la călătoriile exotice în favoarea explorării cartierului, care pare a fi realitatea cea mai tangibilă, o zonă binecunoscută, o unitate confortabilă de spaţiu”.
Marcin Bialas s-a născut în 1977, la Zawiercie (Polonia). A absolvit Academia de Arte Frumoase din Katowice, obţinând diploma Studioului de Gravura Intaglio al Profesorului Jan Szmatloch în 2004. În 2011 a obţinut doctoratul în Arte, iar în prezent este profesor în cadrul Catedrei de Artă Grafică a Academiei, unde se ocupă de arte grafice (tehnica intaglio) şi desen.
Artistul a primit mai multe burse din partea organizaţiilor artistice internaţionale (Fundaţia Elizabeth Greenshields, Canada - 2005, Fundaţia Tadeusz Kulisiewicz, Varşovia - 2006, Biroul Marshal al Voivodatului Silezian, Katowice, Polonia - 2007, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Varşovia - 2007/2010.
A avut mai multe expoziţii personale (Polonia, Canada) şi a participat la peste o sută de expoziţii de grup în Polonia şi în străinătate: Sarcelles, Saint-Maur-des-Fossés (Franţa)/ Kolding (Danemarca)/ Miskolc (Ungaria)/ Bharat Bhavan (India)/ Berna (Elveţia)/ Cărbunari, Cluj, Aiud, Timişoara, Ploieşti (Romania)/ Havirov, Pilsen, Breclav, Praga (Republica Cehă)/ Varna (Bulgaria)/ Xativa, Ourense (Spania)/ Lefkas (Grecia)/ Vancouver, Trois-Rivieres (Canada)/ Taipei (Taiwan), Acqui Terme, Santa Croce sull’Arno, Lomazzo (Italia)/ Istanbul, Ankara (Turcia)/ Cairo (Egipt)/ Siauliai (Lituania)/ Bitola (Republica Macedonia)/ Guanlan, Beijing (China)/ Kochi (Japonia)/ Bangkok (Tailanda)/ New York, Chicago (SUA)/ Seul (Corea)/ Düsseldorf, Frechen (Germania)/ Viena (Austria)/ Minsk (Belarus)/ Newcastle (Marea Britanie)/ Ceara (Brazilia).
Artistul este câştigătorul a numeroase premii naţionale şi internaţionale pentru creaţiile sale grafice.
Florin Zalomir a acces lejer în turul doi al probei de sabie, după ce a dispus fără emoţii de iranianul Abedini Mojtaba, scor 15-7 (8-7, 7-0).
În turul doi, Zalomir îl va întâlni pe sud-coreeanul Bongil Gu, calificat direct în această fază a competiţiei. Partida va fi transmisă în direct de TVR 1în jurul orei 14:30.
Urna mobilă a fost solicitată şi la Spitalul de Psihiatrie Voila, din Prahova. „Au votat 160 de pacienţi, prin urna mobilă. Suspendarea dreptului de vot este pentru pacienţi care nu au discernământ şi pentru pacienţii care au fost condamnaţi pentru sărvârşirea de fapte penale. În această perioadă, în spital nu avem astfel de pacienţi. Procesul de votare s-a desfăşurat normel, fără incidente”, ne-a declarat dr. Gabriel Ţintărescu, managerul unităţii medicale.
La orele prânzului, unui bărbat de 71 de ani, membru al comisiei de votare din cadrul Secţiei nr. 1, strada Bobâlna, i s-a făcut rău. „Pacientul a suferit o criză cardiacă. A fost transportat de urgenţă cu Ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, de unde a fost preluat de către medici pentru investigaţii suplimentare. Se pare că la baza crizei sale a stat stresul, pacientul fiind membru al comisiei de votare. Este singurul incident medical care a avut loc până la această oră”, ne-a declarat dr. Daniel Nicolae, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
Pe parcursul zilei de luni canicula va persista în sudul şi în estul ţării unde se vor înregistra frecvent valori de 35...37 de grade şi izolat 38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.