- Scris de Elena CIOBANU
Astăzi, a fost semnat, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie Prahova, contractul de finanţare pentru proiectul de restaurare a Muzeului Ceasului, ctitorie de rang european a celebrului profesor şi om de ştiinţă Nicolae Simache.
Prin proiectul al cărui contract a fost semnat astăzi, în valoare de 7 949 234, 58 de lei (din care fonduri nerambursabile prin finanţare europeană, 6 145 611,31 de lei), se va pune în valoare un obiectiv de patrimoniu de talie europeană şi se fac paşi importanţi în vedera creşterii numărului de vizitatori la peste 28.000/an. Totodată, „restaurarea clădirii va deschide porţile unui alt proiect de anvergură care vizează organizarea, în cadrul Muzeului Ceasului a unei expoziţii permanente cu o nouă tematică, orologeria, ceea ce va avea un impact major în dezvoltarea muzeului. Iniţiativa urmează a fi realizată în colaborare cu marile muzee ale Europei”, a declarat directorul Muzeului Judeţean de Istorie Prahova, Lia Maria Voicu.
„O operă de arhitectură romantică ce trebuie operată pe creier” Prezent la eveniment, arhitectul Călin Hoinărescu, preşedintele Uniunii Restauratorilor din România, pivotul, de altfel, al tuturor lucrărilor de acest gen care revigorează monumentele ce scriu istoria Prahovei, a ţinut să precizeze că restaurarea clădirii Muzeului Ceasului, „care este o operă romantică în miezul unui oraş burghez (cunoscut fiind că burghezii au o pasiune pentru neoclasic)” poate fi asemuită, fără exagerare, cu «o operaţie pe creier»”. „Trebuie intervenit masiv, dar fin, pentru că nu ne putem atinge, nu putem pune în pericol pictura murală şi stucaturile cu o valoare incontestabilă”, a mai precizat Hoinărescu, fără a omite o avertizare: „trebuie avut mare grijă ca restaurarea acestui monument arhitectural să nu ajungă pe mâna unor meşteri de autostrăzi sau clădiri industriale, ci pe mâna unor specialişti care să aibă capacitatea de a reda muzeului frumuseţea, supleţea şi arta originale”.
Sfântul Pantelimon, pomenit în data de 27 iulie, este cunoscut ca „doctorul fără de arginţi”, fiind considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor. El este un model de medic şi creştin.
Primaria Municipiului Ploiesti, in colaborare cu Muzeul Memorial "Paul Constantinescu", organizeaza manifestari prilejuita de sarbatorirea "Zilei Imnului National", ce se vor desfasura dupa cum urmeaza:
În vederea desfăşurării în bune condiţii a referendumului privind demiterea Preşedintelui României, în această perioadă dispozitivul de siguranţă publică a fost suplimentat, astfel încât să poată fi prevenite orice fapte de încălcare a legislaţiei în vigoare.
Poliţia oraşului Mizil a fost sesizată despre faptul că, în ziua de 24.07.2012, în jurul orei 07.00, în zona centrală a oraşului Mizil, mai multe persoane au strâns acte de identitate, contra unor sume de bani.
Oraganizarea referendumului în Prahova costa peste un milion jumătate de lei adică peste 300.000 de euro. Rodica Paraschiv, subprefectul judeţului a declarat că „1,077 milioane de lei sunt bani pentru plata personalului din secțiile de votare, iar aproximativ 570.000 de lei pentru materialele necesare". De asemenea, fiecare dintre membrii, președinții și locțiitorii secțiilor de vot vor primi câte 85 de lei pe zi.
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de caniculă, astfel că în zilele de sâmbătă şi duminică în regiunile sudice şi estice canicula va persista, se vor înregistra frecvent valori de 36...38 de grade şi izolat 39 de grade, iar disconfortul termic se va menţine accentuat.
Biroul de Investigaţii Criminale Câmpina a organizat ieri o acţiune în zona D.N.1 pentru depistarea persoanelor care săvârşesc infrcaţiuni de prostituţie şi proxenetism.