Cinci transporturi agabaritice se vor derula în acest sfârșit de săptămână pe drumurile naționale din țară, anunță Poliția Română. Unul dintre acestea va trece prin Ploiești și Sinaia (via DN1), traversând mai multe localități din județul Prahova.
Jumătatea sudică a țării se află, vineri, pe tot parcursul zilei, sub avertizare de vânt. Cele mai afectate sunt zonele joase din Oltenia și vestul Munteniei.
Două persoane au fost puse sub control judiciar în urma perchezițiilor derulate de procurori zilele trecute, descinderi care ar avea legătură cu dosarul White Tower - City Gate.
„Ceai de zis”, podcastul unde tinerii își fac vocea auzită, și-a lansat miercuri, 26 martie, cel de-al doilea episod.
Invitatul special al acestei ediții este Alex Dumitru, DOP și producător de videoclipuri, care dezvăluie în premieră publicului larg o serie de secrete din spatele camerei.
Platforma educațională Mind Architect lansează ADN Vocațional, un proiect dedicat tinerilor și profesioniștilor care își doresc să își găsească un drum potrivit în carieră.
Inițiativa își propune să ajute participanții să își descopere vocația și să ia decizii mai clare în ceea ce privește viitorul profesional.