Categorie: Administraţie

Aleşii locali ploieşteni s-au întâlnit, joi, pentru a discuta despre achiziţia de autobuze noi, dezbătând mai multe variante privind modalitatea de finanţare pentru acest proiect, care vizează aducerea a 50 de mijloace de transport în comun în municipiu. Dezbaterile au fost organizate la solicitarea primarului Adrian Dobre, care transmisese, la ultimele două şedinţe, mai multe informări către consilierii locali cu privire la modalităţile de achiziţie, prezentând inclusiv o analiză cost-beneficiu. Concluzia, pe scurt, în urma şedinţei de ieri, a fost că aleşii au intrat la dezbatere cu varianta unui leasing operaţional şi au ieşit cu varianta achiziţiei prin credit furnizor.

În primul caz, leasingul operaţional presupune, spre deosebire de leasingul obişnuit, practicat la achiziţia autoturismelor, faptul că, pe durata contractului, firma care livrează mijloacele de transport se ocupă şi de toate cheltuielile şi reparaţiile aferente. Asta face, automat, leasingul operaţional mai scump, însă, potrivit analizelor, pe termen mediu şi lung aceste cheltuieli se amortizează, în condiţiile în care utilizatorul nu e nevoit să mai plătească pentru reparaţii. În al doilea caz, creditul furnizor presupune faptul că firma care livrează autobuzele le achiziţionează prin credit bancar şi le oferă municipalităţii, iar beneficiarul achită ratele şi dobânzile aferente, conform clauzelor din contract.

Cea de-a doua variantă este susţinută de majoritatea din Consiliul Local Ploieşti, compusă din consilierii PSD şi ALDE.

„În penultima și ultima ședință a Consiliului Local, au fost două informări, prima asupra unui studiu comparativ de costuri pe diverse variante de finanțare în vederea achiziționării sau obținerii de mijloace de transport pentru TCE, iar în cea de-a doua fiind vorba de documentația necesară atribuirii, achiziției sau obținerii acestor mijloace de transport. După zece zile de la ultima ședință, am solicitat realizarea acestei ședințe informale pentru a discuta cu consilierii locali dacă sunt anumite elemente din cele două informări care  au adus semne de întrebare în urma studierii de către ei. Pe de-o parte am constatat că din nefericire o parte din ei nu au aprofundat foarte mult aceste materiale, dar în final pot spune că în urma discuției de astăzi a reieșit o propunere dea mai studia încă o formă de a obține aceste mijloace de transport, eu sper să fie ultima. Eu sper ca până la următoarea întâlnire de genul acesta toată lumea să studieze atent pentru că este o chestiune foarte importantă pentru municipiul Ploiești și pentru cetățeni, astfel încât în două trei săptămâni să tragem o concluzie, să știm exact cum abordăm problema. A fost propusa soluția creditului furnizor, am solicitat  Direcției Economice și Direcției Juridice  ca până mâine inclusiv  să avem un punct de vedere  legat de posibilitatea autorității publice locale de a achiziționa mijloace de transport prin credit furnizor pe de-o parte. Pe de altă parte, să vedem dacă cumva creditul furnizor intră sub incidența  verificării de către Comisiei de Avizare a Împrumuturilor Locale", a afirmat primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, la finalul şedinţei informale.

Back To Top