Categorie: Administraţie

casa alba palatul administrativLegea salarizării unitare a bugetarilor, intrată în vigoare de câteva săptămâni, nu a stabilit grile şi pentru angajaţii din administraţia publică locală, lăsând această decizie la mâna autorităţilor. În Prahova, Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa de astăzi noile niveluri salariale care se vor aplica în cazul instituţiei şi al structurilor subordonate, acestea fiind diferenţiate în funcţie de specificul postului, gradaţii şi vechime şi urmând să plece de la 1.900 de lei în cazul debutanţilor şi să ajungă, în câteva cazuri, până la 9.000 de lei.

 

Consilierii judeţeni au decis, conform proiectului de hotărâre aprobat astăzi cu unanimitate de voturi, ca angajaţii din instituţiile subordonate să aibă salarii mai mici sau maxim egale cu ale omologilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, cei care, conform atribuţiilor, le supervizează activitatea. De asemenea, între cei angajaţi ca personal contractual şi funcţionarii publici va exista o diferenţă de 10%, motivată de faptul că pentru funcţionari există anumite restricţii prin legislaţie, aceştia neavând posibilitatea de a-şi suplimenta vebniturile din alte părţi pe care o au cei încadraţi ca personal contractual.

După aplicarea prevederilor hotărârii adoptate astăzi, un şofer din instituţie va ajunge să câştige până la 2.200 de lei pe lună, la nivelul maxim, faţă de o valoare actuală netă de aproximativ 1.250 de lei. Continuând exemplele, salariul net lunar al unui consilier debutant va creşte de la nici 1.200 de lei la 1.900, cel al unui consilier principal de la sub 1.700 la 3.100 de lei, cel al unui consilier superior de la 2.800 la 4.078 de lei, în vreme ce un şef serviciu plătit acum cu 3.600 de lei va avea un salariu care pleacă de la 5.000 de lei şi ajunge până la aproximativ 7.000. Cele mai mari salarii din aparatul de specialitate al instituţiei vor fi pentru arhitectul şef şi administratorul public al judeţului.

În eventualitatea foarte probabilă în care găsiţi atrăgătoare aceste salarii, vă mai spunem că în momentul de faţă sunt 15 posturi libere în organigrama Consiliului Judeţean Prahova, pentru cinci dintre ele fiind lansate concursuri de angajare.

Back To Top