Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

complex sportiv hipodromul ploiestiPlanuri ambiţioase pentru modernizarea zonei din spatele Hipodromului Ploieşti! Autorităţile locale doresc să amenajeze aici, pe un teren de 15 hectare, un complex sportiv, cu bazin olimpic de înot acoperit şi teren de fotbal, spaţii verzi, spaţii pentru instituţii publice, locuri de joacă, spaţii verzi, dar şi loturi de teren pentru construirea de case. Autorităţile speră să obţină finanţări, pentru diversele obiective propuse, de la Federaţia Română de Fotbal, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Sportului şi/sau Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Mai exact, terenul de fotbal ar urma să fie realizat printr-un parteneriat cu FRF-ul, în vreme ce pentru construirea bazinului olimpic acoperit autorităţile speră să primească bani fie prin Compania Naţională de Investiţii, fie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, fie de la Ministerul Sportului, a anunţat Cristian Ganea, viceprimarul Ploieştiului. Acesta a mai precizat că în proiect era prevăzută şi o pistă de atletism în aer liber, însă foarte probabil se va renunţa le ea, din motive de spaţiu.

"Încercăm să punem în aplicare proiectul de modernizare a zonei din spatele Hipodromului, unde dorim să amenajăm un teren de fotbal, un bazin olimpic şi o pistă de atletism. Din păcate, pista de atletism a fost scoasă, pentru că nu reuşim să ne încadrăm pe teren. Avem şi 96 de loturi de teren, încercăm să facem o zonă de instituţii şi servicii şi inclusiv blocuri ANL. Aceasta ar fi o variantă. Varianta a doua exclude blocurile ANL şi rămân doar spaţiile pentru instituţii şi servicii. S-a făcut foarte mult tam-tam că în spatele Hipodromului sunt terenuri pentru tineri. Zilele trecute am aflat că sunt de fapt doar pentru revoluţionari şi veterani. Încercăm acum să găsim o soluţie, să păstrăm câteva terenuri şi pentru tineri. I-am rugat pe consilierii din Comisia de Patrimoniu să ia o decizie cu privire la împărţirea acestor terenuri", a afirmat astăzi viceprimarul Cirstian Ganea.

Pe planul creat apare şi construirea unei grădiniţe, în capătul vestic al întregului complex.

Back To Top