Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

cantina sociala ploiestiCu Ploieştiul aflat sub repetate avertizări meteo de ninsori şi ger, care au dus la mobilizarea autorităţilor, comandamente şi au scos jandarmii şi pompierii la deszăpezirea şcolilor şi spitalelor, au apărut numeroase voci care solicită folosirea pentru astfel de activităţi a asistaţilor social sau a persoanelor condamnate la muncă în folosul comunităţii. Autorităţile locale au aprobat, în această săptămână, lista structurilor din subordinea Primăriei unde aceste persoane pot veni să muncească.

Consiliul Local, forul legislativ al Ploieştiului, a aprobat două proiecte de hotărâre la ultima şedinţă, care vizează cele două categorii de persoane. Astfel, conform primei hotărâri adoptate, au fost stabilite serviciile publice şi locurile în care contravenienţii vor presta activităţi în folosul comunităţii. Mai exact, este vorba despre Servicii de Gospodărire Urbană, Parcul Municipal Vest şi Clubul Sportiv Municipal. În primul caz, SGU se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi, a locurilor de joacă, cimitirelor şi parcărilor publice, cu posibilitatea de a interveni pe domeniul public şi pentru îndepărtarea zăpezii, astfel că societatea din subordinea administraţiei ploieştene ar putea folosi aceste persoane la deszăpezire. În cazul CSM, intenţia conducerii este de a folosi aceste persoane, dacă vor fi repartizate, la întreţinerea bazelor sportive, în vreme ce la parcul municipal e nevoie de muncitori pentru îngrijirea celor 54 de hectare.

În aceeaşi şedinţă, Consiliul Local a aprobat Planul de acţiuni şi lucrări de interes local pe anul 2018 pentru repartizarea orelor de muncă prestate de beneficiarii de venit minim garantat şi/sau alocaţii lunare de hrană la Cantina de Ajutor Social Ploieşti. Documentul stabileşte că aceşti beneficiari pot fi repartizaţi să muncească pentru SGU, CSM, Parcul Municipal Vest şi Administraţia Parcului Memorial "Constantin Stere".

Back To Top