Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie

iluminat festiv 2017 montare ornamenteAutorităţile ploieştene intenţionează să depună până la finele acestui an două peroiecte ample de modernizare a sistemului de iluminat public, cu o valoare însumată de 5 milioane de euro, din care cea mai mare parte ar putea fi acoperită de Uniunea Europeană.

Cele două proiecte totalizează, în teorie, aproape jumătate din suma totală alocată la acest capitol de la UE pentru regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia în care este inclusă localitatea. Reprezentanţii Primăriei, ai Regiei Autonome de Servicii Publice şi ai firmei de consultanţă contractate de municipalitate

"Am avut o şedinţă în care, alături de reprezentanţii Direcţiei Relaţii Internaţionale din Primărie şi de cei ai firmei de consultanţă, am discutat despre proiectele pe care ar trebui să le depună Primăria Ploieşti până la finele acestui an. Vor fi două importante proiecte. Suma totală aferentă regiunii Sud-Muntenia este de aproximativ 10 milioane de euro, iar cele două proiecte pregătite de Primăria Ploieşti au o valoare de aproximativ 5 milioane de euro", a afirmat Raul Petrescu, directorul RASP Ploieşti.

Până vom ajunge să vorbim de modernizarea iluminatului, autorităţile ploieştene au anunţat că au finalizat licitaţia pentru mentenanţa sistemului. Detalii AICI.

Back To Top